Am terminat

Trecand la momentul de acum, nu pot sa spun decat ca m-am linistit… Am mai trecut peste ceva important, s-a terminat bacul si nu credeam ca ma va consuma atat de mult. Nici dupa ce am terminat probele nu m-am putut odihni si sincer, nu recomand atat de mult stres. Bine, eu nu pot fara stres in asemenea situatii, dar acum mi-am dat seama ca nu merita. Voi vedea cu urmatoarea ocazie daca am invatat ceva din punctul acesta de vedere.

Hmm… la ce ma gandesc acum? Prefer sa las gandurile deoparte, sa dorm mult si bine, sa ma bucur de vreme frumoasa la tara si de putin timp cu mine, fiind inconjurata de o stare de bine. Stiu ca va fi bine de acum incolo (si stiu ca tot repet ‘binele’ asta) si promit ca voi incerca sa nu imi mai fac atatea griji si atatea planuri… Las totul sa vina de la sine fara sa mai incerc sa controlez totul. Si poate voi fi surprinsa

(nu-mi vine sa cred! am terminat!!!! si ma simt ‘eu’!)

Sailing

Anul trecut…

Anul trecut pe vremea asta… Ma pregateam sa plec in Olanda, in cea mai mare provocare de pana atunci. Numai eu stiu cate emotii am avut, dar si cat de mult mi-am dorit sa ajung acolo, exact cum am ajuns. A trecut ceva timp de atunci si totusi, parca a fost ieri… Mi-am demonstrat ca orice imi doresc e posibil si ca pot reusi! Inca ma gandesc uneori cum s-au potrivit toate, cum a aparut oportunitatea, cum m-am decis sa merg, cum a aparut sprijinul, cum au aparut oamenii si cum am devenit eu. Nu mi-as fi inchipuit nicicand ca voi ajunge in locurile in care am ajuns si ca voi realiza tot ce imi propun.

Am avut temeri si poate retineri, dar mi-am dorit atat de mult si am stiut ca acela era pasul pe care l-am stabilit. Ma uit cu drag la poze si mi se face putin dor… eram oarecum altfel si probabil daca m-as putea intalni cu mine, cea de atunci, nu m-as recunoaste imediat. Dar e bine unde sunt acum Datorita acelor momente si a ceea ce a urmat, o vara pentru mine, reusesc astazi sa privesc in jur si sa vad oamenii minunati care ma inconjoara si sa spun un ‘multumesc’ pentru absolut tot!

Acea perioada ramane aproape de mine pentru ca m-a format si m-a indrumat. Totusi, se apropie o noua vacanta… de data asta nu mai am planuri atat de bine puse la punct, desi poate voi pleca in curand din nou (nu se stie ). Am trecut de la a trai experiente decisive, la a trai pur si simplu, de la a cauta locuri noi, la a privi cu ochi noi ce se afla deja aici. Probabil aceasta e cea mai importanta lectie: am invatat sa redescopar! Si din aceasta perspectiva, privesc vara aceasta… inca imi doresc si visez, dar am rabdare. Cine ar fi crezut? Eu, rabdare? Uite ca se poate!

Un strop dintr-un vis

As vrea sa dansez prin ploaie… sa imi las pasii purtati de un sentiment frumos pe care sa nu il pot descrie… si sa zambesc. Gandul imi zboara departe si nu incerc sa il prind, ce rost ar avea? Si asa se face ca ploaia ma inconjoara si macar sufletul meu se bucura de ea… Sunt departe, pe un varf de munte plin de liniste. Gandurile sunt insa prea departe… iar eu sunt acum, aici si privesc ploaia, atat. Ce mai visez? Sa dansez prin ploaie, sa ascult cu adevarat ce simt, sa calatoresc, sa imi fac curaj, sa zambesc cu fiecare clipa pe care o traiesc, sa spun ‘a meritat’ si ‘wow! la asta nu ma asteptam’ si sa visez in continuare pentru ca numai astfel ma apropii de realitatea pe care mi-o doresc. Exista si un inceput de lista cu lucrurile pe care le voi face in perioada care urmeaza pentru ca mi le doresc si stiu cumva ca a sosit timpul pentru ele si pentru mine! Acesta e doar un strop dintr-un vis mai vechi… a venit vara! Dar toate la timpul lor…

Semnele de punctuatie si eu

Ma tot gandesc la oamenii din viata mea, la toti cei care au trecut, au plecat mai departe sau au ramas pana astazi. Ma bucur sa stiu ca nu mai e nevoie sa pun punct definitiv si sa o iau de la capat cu totul, asa cum am facut odata, demult. Poate ca de aici provine nelinistea mea in legatura cu sfarsitul oricarei etape, crezand ca voi fi singura si ca nimic nu se va pastra. Dar calatoria continua si odata cu ea, toti la care tin si care imi sunt aproape. Am invatat sa pun virgule si nu punct, am invatat ce inseamna un semn de exclamare si cata bucurie poate aduce! Am invatat ca semnul intrebarii ne aduce mai aproape de raspunsuri. Enunturile povestii mele nu mai sunt simple, sunt asa cum le simt eu mai bine. Si e interesant pentru ca nu le-am scris pe acestea, ci le-am simtit si ele au aparut.

S-au schimbat multe de acum 4 ani cand ma confruntam poate cu ceva asemanator… cu ceva nou. Am crescut si am inteles, mi-am propus mai mult si am reusit. Si totusi, mi-a fost frica de esec, ca nu ma voi ridica la inaltimea asteptarilor mele, dar acum e bine, stiu ca sunt in stare de orice. Si desi mai e pe undeva acea voce care imi spune ‘e prea frumos pentru ca lucrurile sa mearga asa bine, sigur nu ma amagesc? daca urmeaza sa gresesc acum in alta parte?’, am ajuns sa am incredere si sa stiu cumva ca in realitate, totul va merge din ce in ce mai bine. Da, se poate!

Acest blog va deveni un loc despre mine si gandurile mele; nu voi mai scrie pentru altii, dar voi scrie despre cei care inseamna ceva pentru mine. Nu spun pe cat de des as putea ‘multumesc’ celor dragi dar voi incepe sa ii imbratisez mai des, multumindu-le in felul meu, fara cuvinte, dar din tot sufletul.

Cel mai important lucru pe care l-am constientizat in ultima vreme a fost ca da, vreau sa ma schimb si vreau sa fiu atat de mult, facand atatea… dar nu deodata. E normal sa ma tem, sa dau inapoi si sa ma razgandesc daca nu imi acord timp si rabdare, daca vreau sa devin cine nu sunt inca. Dar acum iau totul pas cu pas si continui sa pun virgule, semne de exclamare, semne de intrebare, sa amestec cuvintele si sa le las sa fie simple, sa ma las surprinsa si sa spun ‘da’!

Prietenii sunt ca stelele

Nu suntem singuri. Decat daca alegem asta. Si de multe ori, chiar si atunci cand noi ne indepartam de ceilalti, apare cineva care sa ne aminteasca de noi si de cine putem fi. Sunt o groaza de lucruri care depind doar de noi insine si aici ma refer in special la ceea ce alegem sa traim, la viata pe care ne-o cream si pe care o lasam sa ne surprinda. Noi suntem responsabili pentru actiunile noastre, pentru vorbele pe care le rostim, pentru oportunitatile pe care le prindem din zbor si care ne ajuta sa devenim mai mult decat am ajuns sa fim. Da, dar toate acestea nu au nici un scop, nici un sens, nici o semnificatie daca nu le putem impartasi cu cineva, daca nu avem acei prieteni cu care sa radem si care sa mai rada uneori de noi.

 ‘Fericirea e adevarata doar atunci cand o imparti’ – nu am inteles asta un timp, dar acum stiu ca e adevarat! Daca nu ai cu cine sa imparti zambete, cu cine sa vorbesti despre orice prostie sau despre acel vis maret care te face fericit numai cand te gandesti la el, totul e facut degeaba. Prietenii nu ii poti categorisi si poate nici descrie…ei pur si simplu sunt. Uneori e de ajuns o clipa sa ii cunosti si sa stii ca vor fi acolo mereu, ca te inteleg si te apreciaza pentru ceea ce esti fara sa te judece; sunt cei care te cunosc de cateva minute dar cu care poti vorbi ore intregi; sunt cei care te stiu de atatia ani si inca nu s-au plictisit de tine; sunt cei ce se supara uneori pe tine, dar apoi trec cu vederea; sunt cei care te incurajeaza cand ai momente mai putin inspirate si sunt mereu acolo cu o gluma care sa te faca sa razi; sunt cei cu care sari in saltele chiar daca sunteti prea mari pentru asta; sunt cei cu care poti filosofa ore intregi; sunt cei cu care razi in hohote si cei care insista putin mai mult cand vad ca eziti; sunt cei pe care poate nu ii vezi des, dar stii mereu ca sunt acolo, ca nu te-au uitat si ca atunci cand va veti vedea din nou, timpul nu a trecut deloc; sunt cei care te inteleg dintr-o privire; sunt cei cu care joci sticluta cu otrava intr-o sambata dupa-amiaza pana iti dai sufletul; sunt cei care ne marcheaza viata si ne schimba doar pentru ca i-am intalnit; sunt cei care se bucura cand ne vad si cei cu care alegem sa impartim reusitele, dar si micile incruntari de peste zi; sunt cei cu care cutreieram strazile fara nici un ban, doar de dragul de a ne plimba si povesti; sunt cei care ne bat la bowling si cei cu care discutam in contradictoriu; sunt cei cu care ne-am bucurat de zambetul unui copil si de aceeasi raza de soare; sunt toate astea si inca mult mai multe… Oare cum ar fi fost, oare cum as fi fost daca nu as fi intalnit vreuna din persoanele de pana acum? Nu conteaza, pentru ca v-am intalnit si va intalnesc in continuare! Si doar pentru ca sunteti voi, va multumesc

‘Prietenii sunt ca stelele: nu ii vezi mereu, dar stii ca sunt acolo si zambesc atunci cand se gandesc la tine.’

Am absolvit

Imi va fi dor…

Eu cine sunt?

Am primit aceasta leapsa de la Mihail si va invit sa va raspundeti la aceste intrebari, voua insiva in primul rand! Poate va vor ajuta, la fel cum m-au ajutat si pe mine!

1.Daca ar fi sa fac un muzeu al propriilor mele accesorii sociale*, ce exponate as vedea pe raftul meu? *Accesorii sociale= Lucruri, relatii, oamenii, atitudini care nu ma definesc si de care m-am inconjurat pentru ca „asa trebuie”. Sau, intr-un cuvant, „etc-uri”.

 planuri pentru o viata OK (desi eu imi doresc una WOW)

 multa prudenta cand vorbesc, imi arat sentimentele, imi exprim visurile si aspiratiile (desi imi doresc sa ascult doar ce simt si sa fac un bine prin ceea ce spun, arat, exprim)

 ideile celorlalti despre ce inseamna cu adevarat o relatie de iubire (desi eu simt ca in momentul in care iubesti, nu mai conteaza opiniile,, trecutul sau viitorul… ci doar cele doua suflete ce s-au intalnit pe aceeasi strada – ca sa folosesc o metafora care imi place)

 putina mediocritate (desi eu vreau sa fiu eu insami chiar daca nu corespund tiparelor)

 calculatorul si mobilul (cu care m-am obisnuit prea mult si care ma impiedica uneori sa comunic cum as vrea)

 ganduri de nesiguranta, de incertitudine, de faptul ca voi esua pentru ca viziunea mea nu coincide cu cea promovata insistent (desi am intalnit si intalnesc o multime de persoane care vad lucrurile altfel si cred in acel ceva frumos din fiecare)

 trairi trecute care ma indeamna uneori sa cred ca nu m-am schimbat deloc (desi ce am fost a reprezentat un pas important pentru ceea ce am devenit… si acum pot spune ca am crescut si ma simt bine)

 sfaturile celor din jur (desi eu sunt singura care stie ce este nevoie sa fac, de ce si cand)

 partea ‘rationala’ care gaseste mereu motive ‘sa nu fac ce simt’ (desi doar asa traiesc viata mea si nu a altora)

 acel ‘o sa vezi tu cand…’ spus de cei cu ‘experienta’ (desi ceea ce a fost valabil pentru ceilalti nu e neaparat valabil si pentru mine)

2.De ce le mai tin inca in viata mea?

 pentru ca nu m-am apucat sa fac curat cu adevarat si e acea idee ca ‘nu se stie niciodata cand poate chiar asa se intampla’; dara daca le voi pastra in continuare, nu voi stii niciodata ce ar fi fost daca as fi avut curaj sa fiu eu

 probabil se numeste comoditate, dar ce conteaza este sa identificam ce nu ne reprezinta si sa avem puterea sa ne eliberam de toate acestea, sa le acceptam ca facand parte din noi, dar sa nu le mai luam in prezent daca nu ne sunt de folos!

 si chiar daca poate voi simti un oarecare gol la inceput, acesta este doar spatiul in care ar trebui sa se afle fericirea mea adevarata asa ca ‘la revedere accesorii sociale si ideile celorlalti’ si ‘multumesc’ ca ati avut rostul vostru!

3.Care ar fi acele experiente, oameni, relatii, obiecte pe care le-as lua intr-o carte despre mine?

 cred ca intr-o carte despre mine as lua totul, asa cum s-a intamplat si asa cum am ajuns sa inteleg motivul bun din spatele fiecarei experiente; asta sunt eu pana la urma: tot ce am fost si tot ce am devenit; important e drumul parcurs si aici, cred ca fiecare avem de impartasit o poveste frumoasa

PS: Te atept(am) la Bookfest pe 20 Iunie 2009 la lansarea cartii “Eu cine sunt?“, scrisa de Mihail Musat (Felicitaaaariiii!!!!) iar dupa aceasta data, prin librarii

Leapsa merge mai departe la oricine doreste si la: Andrei, Cafe avec Sourire, Eliza, Laura , Iliuta, Anca, Ralu Petre, The Jack of Diamonds, Ania, Andreea

Un dor de traire

Mi-e dor… de mare, de o melodie, de un sentiment, de o calatorie, de niste zambete, de vara, de o furtuna, de mine, de mai mult. Mi-e dor sa imi fie dor, sa visez, sa simt si nimic mai mult. Mi-e dor de simplitatea unui moment cand nu exista nimic altceva decat clipa. Mi-e dor de o dorinta, de un scop, de un raspuns, de ceva care sa aiba sens. A trecut atata timp incat am impresia ca uneori am uitat ca am uitat. E prea multa liniste cand imi ascult gandurile, sentimentele nici nu mai par a fi aici, cu mine. Poate s-au ascuns din nou, dar oare cat va mai trece si de data asta pana le voi regasi? Macar simt ca mi-e dor… e un oarecare inceput de simtamant. Si voi porni de aici pentru ca asta e tot ce am… un dor de traire.

Lectie inutila de logica

 

“Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?”

Octavian Paler