O vara indepartata

Ma gasesc in cautarea verii care a trecut deja de atatea ori si care va mai trece inca o data si inca o data… Imi amintesc vacantele ce pareau atat de lungi la inceput (3 luni) si care se sfarseau cu un oftat ca a mai trecut atata timp frumos. Verile la bunici sunt cele mai frumoase din cate au existat vreodata!

 

Continuarea pe Cherry Tales

‘Ce mirare…’

 

Niste versuri parca din alta lume pe o muzica frumoasa… mai multi ochi ce asculta aceleasi cuvinte. Si totusi pentru fiecare, toate acestea inseamna altceva; desi asculta aceleasi versuri, simt cu totii altceva. Se gandesc la o iubire demult apusa si isi amintesc cu melancolie cat timp a trecut de atunci si cate s-au schimbat. Cine ar fi crezut?

Se gandesc la sentimentul care ii inalta acum si care pare ca dureaza de o eternitate si se indreapta spre infinit. Si ce altceva ar putea fi mai real decat asta?

Se gandesc la o iubire neimplinita in care si-au pus toate sperantele dar care i-a dezamagit. Ce s-ar fi facut insa fara lectiile invatate in urma a tot ce a fost?

Se gandesc la o clipa viitoare cand se vor simti liberi sa iubeasca si sa fie fericiti. Ce conteaza in final daca nu sa fim asa cum stim ca putem fi?

Se gandesc ca exista un suflet care ii iubeste pentru ca pur si simplu sunt, un suflet care nu are pretentii si vede ce au mai bun de daruit. Si atunci cum sa nu zambeasca?

Se gandesc si ofteaza, zambesc, tresar, sufera, multumesc dar toti iubesc… Iubesc in felul lor unic, simtind cum numai ei insisi pot simti; uneori e asa greu sa se exprime dar intr-un mod ciudat muzica si cuvintele unesc gandurile tuturor. Trecem cu totii prin aceste ganduri, uneori mai des sau mai intens, alteori grabiti sau nepasatori. Si oricat de mult am suferi sau ne-am bucura, alegem de fiecare data sa iubim si atat…

Muzica a incetat si ochii se trezesc din visare. Sau poate trezirea e doar un alt vis? Oricum ar fi, acum e momentul in care traim si iubim. Restul sunt detalii caci precum spunea poetul, ‘ce mirare ca sunt’!

 

 

 

Leapsa

Am primit leapsa de la Andrei, so here it goes…

Sunt: o visatoare

As vrea: sa nu imi mai fac atatea griji si sa am incredere chiar si in lucrurile care nu depind de mine

Pastrez: fotografii dragi

Mi-as fi dorit: sa ma bucur mai mult uneori

Nu imi plac: situatiile lasate neincheiate si incertiudinea

Ma tem: ca voi fi dezamagita

Aud: linistea orasului

Imi pare rau: ca uneori ma grabesc si alteori astept prea mult

Imi plac: oamenii care sunt tot ceea ce pot fi

Nu sunt: la fel ca altii

Dansez: din toata inima

Cant: pana ragusesc (in unele momente)

Niciodata: nu spun niciodata

Rar: merg la mare

Plang: chiar si cand nu merita

Nu sunt intodeauna: binedispusa

Nu imi place de mine: cand ascult mai mult de ce spun ceilalti

Sunt confuza: de ceva timp (dar trece )

Ar trebui: sa continui ce am inceput

Leapsa merge mai departe la Cafe avec Sourire, The Jack of Diamonds, Ammelie si Ce fac oamenii

Daca…

poza de aici (18februarie)

 

Ma gandeam ca daca intr-o oarecare zi nu as fi facut o alegere, daca nu as fi ajuns in locul pe care l-am ales, daca nu as fi completat un formular, daca nu m-as fi hotarat sa incerc si altceva, daca nu as fi avut incredere, daca nu mi-as fi pastrat principiile si valorile, daca nu as fi preferat sa fiu singura decat in compania nepotrivita, daca nu as fi invatat din toate experientele, daca nu as fi crezut, daca nu m-as fi intrebat, daca nu as fi cautat raspunsuri, daca nu as fi asteptat, daca nu m-as fi decis, daca nu ar fi fost dat un mail, daca nu as fi ajuns intr-o tara straina la Marea Nordului, daca nu mi-as fi dat o sansa, daca nu as fi perseverat, daca nu as fi zambit, daca nu as fi inteles, daca nu as fi spus gandurile asa cum le-am spus, daca nu as fi ajuns la timp… Daca toate acestea nu ar fi avut loc, daca doar un singur moment ar fi lipsit, eu as fi fost mai putin decat pot fi si cu siguranta as fi fost mai putin decat sunt acum. Dar toate acestea s-au intamplat, pas cu pas, alegerile au fost facute, deciziile au fost luate si cred ca am ales bine. Inca mai exista momente in care ma intreb daca as fi putut face mai mult, daca e cazul sa spun mai multe dar un lucru e sigur: in toate aceste momente sunt tot ceea ce pot fi iar cand asta nu se intampla, ma straduiesc mai mult. E un pic ciudat cum existenta noastra este determinata de alegerile din fiecare moment dar in acelasi timp exista si ceva care vine de la sine si care nu depinde de ceea ce facem ci mai mult de ceea ce suntem inca dinainte de a fi. Sau cel putin asa pare totul de aici. Si aici nu exista nici un ‘daca’ ci doar ceea ce am devenit!

Perfectiunea sincronizarilor

Nici nu cred ca ne inchipuim cat de importante sunt toate detaliile de zi cu zi, cat de mult conteaza fiecare sentiment pe care il ascultam, fiecare deviere de la drumul pe care il parcurgem in fiecare zi, fiecare intamplare care e altfel sau careia ii dam noi alta semnificatie. Astfel de momente ne inconjoara la fiecare pas numai ca noi devenim constienti de pasii nostri doar din cand in cand; si atunci totul parca se transforma si capata un sens pe care nici nu incercam sa il explicam, pur si simplu suntem in acel moment. Credeti ca este intamplatoare intalnirea cu un vechi prieten pe strada, mesajul de incurajare primit exact la momentul potrivit, cantecul pe care l-ai auzit si care ti-a ramas intiparit in suflet pentru ca ti-a ghicit gandurile? Nu cred in coincidente ci mai degraba intr-o perfectiune a sincronizarilor. De multe ori nu le observam dar in clipe ca acestea ne amintim ca ele conteaza enorm pentru noi si observam firul invizibil care leaga fiecare secunda si ii da viata.

 

Exista la metrou un domn care canta la chitara cantece frumoase despre viata, timp, iubire, amintiri. Este posibil sa-l fi intalnit la Universitate sau la Piata Victoriei. De fiecare data zabovesc mai mult si prefer sa mai astept un metrou doar pentru a mai asculta o melodie. Si nu stiu cum se face ca de fiecare data cand ma aflu in fata unui nou inceput, dau peste un cantec de care am nevoie. Si pentru o clipa doar atat exista si e de ajuns. Ma bucur sa vad ca oamenii se opresc si asculta atenti, se vede pe fetele lor ca asteptau un astfel de moment. E adevarat ca toti pleaca pe rand, fiecare isi urmeaza drumul dar imi place sa cred ca melodiile ating sufletele care au uitat sa zambeasca.

 

Daca vrei sa vezi cum e lumea, priveste-i pe cei de langa tine cand au parte de un moment putin diferit, menit sa ii bucure. Si crede-ma ca merita! Suntem mai mult decat niste fete ingrijorate si grabite, nu am uitat sa zambim si sa multumim chiar daca rostim un ‘multumesc’ in tacere. Dincolo de aceasta existenta in care plangem, radem, uitam, alegem, ne oprim, visam, alergam, zburam, imvatam, amanam, ne grabim, dincolo de toate aparentele suntem uniti in esenta… Am incredere ca putem fi cine suntem cu adevarat, fara teama de dezamagire sau de esec; si ce daca uneori cadem? Intotdeauna va exista un motiv bun pentru a ne ridica. Si ce motiv poate fi mai bun decat toate acestea la un loc?

 

 

Va las versurile care m-au trezit spre un alt vis…

 

 

“Si daca in toate astea nu m-oi regasi
Si daca acesta nu e asta drumul meu de-a fi
La voi ma voi intoarce sigur intr-o zi
Voi, campuri aurii”

Nimic

De curand am fost intrebata ce ‘vreau sa ma fac’ si am dat singurul raspuns in care cred: ‘nimic’. Pare surprinzator? Chiar nu vreau sa devin nimic strict, o meserie anume nu ma reprezinta si nu ma vad facand acelasi lucru o perioada foarte indelungata. Stiu ca voi urma o facultate dar doar pentru a ma dezvolta in continuare, pentru a capata informatie folositoare pe care sa o aplic indiferent de ce voi face si de cine voi fi.

 

Am inteles ca e important sa iti faci o cariera, sa ai un scop, sa iti faci un rost dar eu le voi face in felul meu, asa cum simt si nu cum fac neaparat cei din jur. Multi nu ma inteleg dar am ajuns exact unde mi-am dorit stiind ca se poate pentru ca eu cred. Asa ca raspunsul meu la intrebarea ce ‘vreau sa ma fac’ ramane ‘nimic’, nimic din ce cunoaste majoritatea, nimic trasat de altii. As mai adauga ceva important: scopul meu nu este sa imi castig existenta si nici sa acumulez din ce in ce mai multe bunuri materiale, ci este acela de a trai, de a-mi imbogati sufletul de experiente, de a le oferi celor din jur o bucatica macar de optimism, incredere, regasire de sine. Nu exista o meserie pentru asta si nici o facultate, dar exista alegerea fiecaruia dintre noi de a fi cine putem fi indiferent de domeniul in care lucram, indiferent de stilul nostru de viata, indiferent de societatea in care traim.

 

In asta cred eu si aceasta convingere mi-a adus aproape oameni deosebiti, mentori care m-au incurajat, necunoscuti care mi-au devenit prieteni buni si mi-a oferit nenumarate sanse de a schimba ceva, de a-mi propune noi obiective ce merita atinse si noi provocari. Datorita faptului ca ‘nu vreau sa ma fac nimic candva’, sunt tot ce pot fi, nu maine si nici peste 3 ani, ci acum.

86.400

 

Avem 86.400, un numar, un anumit ‘ceva’. Este ‘ceva’ ce primim in fiecare zi, fiecare dintre noi, ‘ceva’ ce nu poate fi depus la banca si care odata folosit, nu mai poate fi schimbat. Acest ‘ceva’ reprezinta un aspect important in vietile noastre dar pe langa care adesea trecem grabiti, indiferenti, nemultumiti, tematori sau oricum altcumva numai prezenti, nu. Consideram ca ‘ceva’-ul acesta ne apartine complet si uitam ca il avem acum dar nu stim cand va inceta sa mai existe pentru noi.

 

Acest numar se alcatuieste din fiecare cifra care se adauga, una cate una, zi de zi, luna de luna, an de an, creandu-ne viata. Il putem privi ca pe un numar necunoscut sau ca pe un dar menit sa fie atat de viu… Clipa de clipa, numarul exista pentru noi si noi traim prin el. La sfarsitul zilei, cele 86.400 de ‘ceva’ se termina si incep alte 86.400, special pentru noi, tic-tac, secunda cu secunda.

 

Intr-o zi, avem 86.400 de secunde de trait, atat! Nimic in plus, nimic in minus, la fel pentru toti! Te-ai oprit vreo clipa sa te gandesti ce faci tu cu aceste secunde in fiecare zi? Fugi, incerci sa le strangi, le amani, le umpli de iubire, le traiesti asa cum simti si cum esti? Nu putem depune undeva nici o secunda, le avem doar azi si toate zilele ce vor urma pana cand nu vor mai fi, iar o data folosite, nu mai pot fi schimbate. Sunt secundele tale si sunt unice! Tu le dai culoarea pe care o alegi, tu le umpli sau nu de viata, tu iti traiesti viata. Si esti mai mult decat un suflet conditionat de timp, esti liber sa faci ce vrei si sa fii cine vrei in acest timp, acum! Si asa cum intreba cineva, merita sa faci tot ce poti doar pentru ca poti sau alegi sa fii ce ai mai bun de dat?

 

Ai acest dar, 86.400 de secunde zi de zi, la fel ca mine si ca oricine altcineva dar numai tu te poti bucura de ele, numai tu le poti modela. Si acum spune-mi, nu e minunat? Toate astea sunt pentru noi, fara vreo diferenta si fie ca noi sa ‘multziubim’* clipa de clipa.

 

 

 

 

*un cuvant aparut mai demult (in tabara LMT); compus din ‘multumim’ si ‘iubim’ à ‘multziubim’

Sunt mandra ca sunt ceea ce sunt!

Inca o experienta minunata imi umple viata! Am realizat cu bucurie ca am mai crescut; nu am imbatranit, ci am trezit si mai mult ceea ce sunt de fapt. S-au adaugat intr-adevar secunde la viata dar cel mai important, am adaugat viata in secunde!

 

Am participat in ultimele 4 zile la Train The Trainers din cadrul Liderilor Mileniului 3 unde (bineinteles) am intalnit oameni minunati, deschisi, plini de energie si zambete, dornici sa isi testeze limitele si sa faca inca un pas. Alaturi de ei, am facut si eu un prim pas important fara sa stiu cum arata tot drumul pe care am pornit impreuna. Si e intr-adevar minunat!

 

Mult timp am cautat informatie, am vrut sa ma descopar, sa descopar ce ma inconjoara, ce au altii de spus si a venit momentul in care constientizez cine sunt si ca am si eu ceva special de oferit. Am capatat incredere ca se poate si ca emotiile sunt ceva natural si ne definesc, ne fac umani. Perceptiile noastre asupra realitatii sunt atat de diferite uneori iar noi suntem unici prin ceea ce suntem. Cu totii ne dorim insa sa aducem o particica din noi, sa daruim ganduri si emotii, sa fim niste indrumatori pentru cei ce isi cauta propriul adevar. Este vorba de ‘eu’ dar si de ‘noi’, de un joc al mintii si al sufletului, un joc al vietii menit sa ne astearna pe fete entuziasm, zambet si reusita!

 

Ar fi atat de multe de spus incat ar merita sa scriu cate un post pentru fiecare lectie reamintita (si poate o voi face). Toate resursele se afla in noi iar acest moment a fost unul potrivit, alaturi de oamenii potriviti pentru a organiza clar tot ceea ce stiam deja si ce exista in noi. Cate se pot schimba intr-un timp atat de scurt sau mai bine zis, cate se pot clarifica!

 

Cat de mult am devenit, eu personal! S-au schimbat aspectele la care mai am de lucrat, am capatat in timp rabdarea de care aveam nevoie, increderea care imi lipsea destul de mult, taria sa pot fi mandra de ceea ce sunt! Si asta nu s-a intamplat in cateva zile, ci in toti acesti ani de cand m-am hotarat ca vreau sa devin mai mult pentru ca simt ca pot fi ceea ce imi doresc. Da, primim exact ce ne dorim mai ales daca perseveram si ne ridicam de fiecare data spunand ca putem mai mult.

 

M-a impresionat in mod placut sa vad cum nu ne-am lasat acaparati de situatie si mereu am incercat sa gasim alte solutii. Chiar si in momentul in care ni s-a precizat ca alta scapare nu exista si ca suntem nevoiti sa ne confruntam cu o situatie limita, am gandit dincolo de tipare, fiind siguri ca se poate si altfel. Si asta e de admirat pentru ca nu e usor sa iti creezi propriul drum cand limitele sunt deja trasate. Dar noi, cei care credem, visam si cream facem asta fara sa ne dam seama, zi de zi. Incercam mai mult, ne dorim mai mult, ne motivam; si stiti care e cea mai mare recompensa? Sa stim si sa simtim ca drumul a meritat din plin si ca atat noi cat si cei care ne inconjoara au mai crescut putin, am invatat ceva unii de la altii si am participat la o schimbare.

 

Astazi si in fiecare zi voi fi mandra ca sunt ceea ce sunt! Ma schimb, ma razgandesc, rad, plang, ma bucur, zambesc, sunt dezamagita, ascult, dansez, privesc, ma entuziasmez, vorbesc, simt si toate acestea pentru ca traiesc, secunda cu secunda, 86.400 de secunde pe zi!

 

Fratilor, va multumesc pentru aceste secunde memorabile! Sunteti cei mai tari