Lectie inutila de logica

 

“Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?”

Octavian Paler

A deveni mai mult

Nu stiu cum se face dar fiecare dintre noi are parte de provocari si incercari; probabil numai asa reusim sa crestem, sa descoperim, sa aflam, sa cunoastem, sa devenim mai mult. Uneori nici nu ne dam seama de adevaratul sens al celor ce ni se intampla pentru ca suntem pur si simplu, prea implicati… si ni se pare ca e sfarsitul lumii, ca nu vom mai zambi, ca nu vom mai fi fericiti. Si ce putem face? Sfaturile celorlalti par niste vorbe lipsite de sens, ei nu simt ceea ce simtim noi acum si chiar daca ne inteleg si tin la noi, doar noi suntem cei ce avem de trecut prin toate acestea. Nu putem trece ‘peste’ pentru ca durerea, dezamagirea, gandurile chiar si situatiile, vor reveni si nici nu le putem lasa ‘deoparte’ pentru ca vor ramane ca o umbra care ne va aminti ca mai avem ceva de rezolvat. Totul din jur poate parea nelalocul lui, noi putem parea atat de straini si neintelesi… Dar daca asta simtim acum, atunci sa ne lasam sa simtim pentru ca la un moment dat, cand vom privi in urma, nu vom vedea regrete sau resentimente, ci doar ceea ce am devenit datorita acelor momente poate un pic mai dificile. Nu stiu daca exista consolare pentru incercarile care ne dau adesea peste cap, dar stiu ca exista prieteni care ne sunt aproape indiferent de situatie. Si ceea ce mai putem face este sa recunoastem oportunitatile din aceste momente si sa fim contienti ca ele au venit cu cel mai bun motiv pentru noi… Pentru ca e timpul sa devenim mai mult!

 

Cuvinte

Uneori imi lipsesc cuvintele … cele care ma incurajau sa scriu si sa dau viata gandurilor. As mai scrie, dar despre ce si cu ce scop? Suntem atat de diferiti unii de altii incat devine interesant cum ajungem sa ne intelegem si sa comunicam. Chiar daca folosim cuvinte al caror sens il cunoastem, de multe ori nu e de ajuns. Ce ne-am face oare fara emotii, fara puterea de a intelege totul dintr-o privire, dintr-un gest, dintr-un sentiment? Poate e vorba de intuitie sau de o comunicare mai profunda, dar exista momente cand nu ne exprimam cum ne-am dori si astfel gandurile raman niste cuvinte spuse in graba, cuvinte care pentru noi, in interior, inseamna atat de mult!

Eu?

Am ratacit prea mult si am ajuns sa fac acel lucru pe care mi-am promis ca nu il voi face: sa uit de mine. Am ascultat parerile celorlalti. Am crezut ca au dreptate, fara sa mai fac efortul de a ma gandi la ce cred eu de fapt. Am incetat sa fac lucrurile care imi erau dragi; am decis sa iau o pauza crezand ca asta caut. Dar de fapt, toate astea m-au indepartat de singurul lucru care conteaza…. de fericire. Ma intrebam de ce nu imi gasesc locul, de ce ajung sa nu mai stiu ce vreau, de ce nu mai am asteptari, de ce am renuntat. Mai bine zis, as fi vrut sa ma intreb toate acestea pentru ca daca as fi facut-o, probabil as fi realizat ce se intampla cu mine mai devreme. Am crezut ca adevarul meu coincide cu cel al altora, am lasat prea mult de la mine, m-am limitat si mi-am limitat potentialul. Am uitat ca eu cred si visez, ca pentru mine toate acestea conteaza, ca vreau sa dau tot ce am mai bun pentru ca doar asa voi fi multumita, ca atunci cand lumea imi spune sa nu imi fac griji dar eu simt ca e timpul sa ma mobilizez, eu stiu ce e mai bine pentru mine. Am evitat sa fiu eu, cautand ce? Ce? Cand tot ce am devenit e rezultatul incercarilor pe care le-am infruntat, oportunitatilor pe care le-am acceptat in viata mea, increderii ca eu nu visez imposibilul, ci creez acel vis care ma reprezinta. Am incercat sa fug poate, sa mai trag de timp… dar nu asta sunt eu… eu nu sunt ceilalti… sunt doar eu. Si sa va spun ceva: oricat de mult ar insista ceilalti ca nu conteaza, ca nu merita efortul, ca mai buna este indiferenta pentru ca nu doare, ca oricum ne descurcam chiar daca rezultatele sunt mediocre, daca simtiti altceva, nu credeti pe nimeni! Poate ne vor binele, dar noi suntem cei care ne cunoastem si stim ce ne face sa zambim, ce ne bucura cu adevarat sufletul si care ne este de fapt drumul. Eu nu am incetat sa cred, poate am ales doar sa las la o parte ceea ce sunt pentru o vreme. Dar acea vreme a trecut… E adevarat ca ne schimbam continuu dar exista o diferenta intre a transforma viata intr-o schimbare si a integra transformarile in ceea ce suntem si traim deja. As putea spune ca am gresit dar nu cred in greseli, ci doar in oportunitati ce se ivesc pentru ca noi sa facem inca un pas inainte. Acesta a fost pasul meu… si chiar daca nu pot sa fac acum tot ce imi doresc, cel putin visez din nou si am un scop. Imi pasa in continuare, vad ce au mai bun ceilalti si nu ma multumesc cu putin din partea mea, copiii ma fac sa zambesc, imi place sa ascult povesti, descopar, inteleg, simt si nu am incetat sa cred… Acesta este drumul meu!