Semnele de punctuatie si eu

24 06 2009

Ma tot gandesc la oamenii din viata mea, la toti cei care au trecut, au plecat mai departe sau au ramas pana astazi. Ma bucur sa stiu ca nu mai e nevoie sa pun punct definitiv si sa o iau de la capat cu totul, asa cum am facut odata, demult. Poate ca de aici provine nelinistea mea in legatura cu sfarsitul oricarei etape, crezand ca voi fi singura si ca nimic nu se va pastra. Dar calatoria continua si odata cu ea, toti la care tin si care imi sunt aproape. Am invatat sa pun virgule si nu punct, am invatat ce inseamna un semn de exclamare si cata bucurie poate aduce! Am invatat ca semnul intrebarii ne aduce mai aproape de raspunsuri. Enunturile povestii mele nu mai sunt simple, sunt asa cum le simt eu mai bine. Si e interesant pentru ca nu le-am scris pe acestea, ci le-am simtit si ele au aparut.

S-au schimbat multe de acum 4 ani cand ma confruntam poate cu ceva asemanator… cu ceva nou. Am crescut si am inteles, mi-am propus mai mult si am reusit. Si totusi, mi-a fost frica de esec, ca nu ma voi ridica la inaltimea asteptarilor mele, dar acum e bine, stiu ca sunt in stare de orice. Si desi mai e pe undeva acea voce care imi spune ‘e prea frumos pentru ca lucrurile sa mearga asa bine, sigur nu ma amagesc? daca urmeaza sa gresesc acum in alta parte?’, am ajuns sa am incredere si sa stiu cumva ca in realitate, totul va merge din ce in ce mai bine. Da, se poate!

Acest blog va deveni un loc despre mine si gandurile mele; nu voi mai scrie pentru altii, dar voi scrie despre cei care inseamna ceva pentru mine. Nu spun pe cat de des as putea ‘multumesc’ celor dragi dar voi incepe sa ii imbratisez mai des, multumindu-le in felul meu, fara cuvinte, dar din tot sufletul.

Cel mai important lucru pe care l-am constientizat in ultima vreme a fost ca da, vreau sa ma schimb si vreau sa fiu atat de mult, facand atatea… dar nu deodata. E normal sa ma tem, sa dau inapoi si sa ma razgandesc daca nu imi acord timp si rabdare, daca vreau sa devin cine nu sunt inca. Dar acum iau totul pas cu pas si continui sa pun virgule, semne de exclamare, semne de intrebare, sa amestec cuvintele si sa le las sa fie simple, sa ma las surprinsa si sa spun ‘da’!


Actions

Information

Leave a comment