Gand ratacitor

Pentru ca nu voi mai fi cum am fost si pentru ca fiecare amanunt ne influenteaza in moduri neasteptate. Keep thinking it’s time to fly and why shouldn’t it be? Doar un gand ratacitor intr-o zi de vara!

Melancolie

Nu aflam imediat de ce totul se intampla asa cum se intampla, de ce acel lucru pe care ni l-am dorit a intarziat sa apara, de ce planul pe care ni l-am imaginat nu a fost respectat cu exactitate, de ce nu am vazut ce era evident. Sunt anumite aspecte pe care nu le putem controla iar oamenii vin in viata noastra, dar la un moment dat ei pleaca. Fie ca parasesc aceasta lume sau doar se indeparteaza de noi, fie ca are loc o despartire sau doar un soptit ‘pa’ care fara sa stim e ultimul, cei de langa noi isi iau ramas bun. Uneori nu avem sansa sa multumim asa cum am simtit pentru ca amanam momentul prea des, iar alteori, cuvintele nu ies intocmai cum ne-am dorit si suntem departe de a fi intelesi. In acest moment nu mai conteaza tot ce a fost sau nu a fost candva, pentru ca intr-un mod necunoscut, in spatele tuturor intamplarilor, s-a aflat un motiv intemeiat pentru noi. Doar astfel, am putut deveni mai puternici, ne-am putut hotari sa ne indeplinim dorintele si sa lasam la o parte asteptarile ‘celor cu experienta’; doar asa ne-am dat seama ca timpul pentru a incepe ceva este aceasta clipa, aceasta zi si ca e de ajuns sa facem primul pas pentru ca un nou drum sa fie construit; doar in acest fel, am inceput sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja in viata noastra inainte de a astepta mai mult. Cei din jurul nostru pot pleca atunci cand ne asteptam mai putin si se intampla ca uneori sa nu intelegem de ce si sa ne chinuim neincetat cu intrebari si ganduri nerostite.

Dar toate trec, asa cum au trecut mereu si in urma lor ramane o raza care se regaseste in ultima privire aruncata de un soare obosit dupa o lunga zi de vara, cand aerul pare incremenit si cand crezi ca acea clipa e tot ce a existat vreodata…

Cum?

Cum se face ca uitam atat de usor lucrurile simple care ne fac fericiti? Cum se face ca preferam sa ne adancim in tristete cand in jurul nostru exista atata viata, oameni frumosi si zambete pentru noi? Cum de transformam nimicurile in clipe care ne consuma energia si ne consuma pe noi? Cum de privim in jos fara a tinde spre cer, spre visuri si fara a simti ceea ce este aici-acum, pentru noi? Si cum de facem asta uneori in mod constient, stiind de existenta fericirii, dar alegand sa nu ne bucuram de ea? Vom rascumpara ceva daca suntem tristi? Vom schimba ceva? Ne ajuta asta in vren fel? Nu depinde de mine cine esti si cum te comporti tu, de mine depinde ce aleg sa iti daruiesc, indiferent cine esti! Si daca vei primi zambetul meu, atunci voi zambi mai mult. Iar daca nu il vei vedea, ma voi gandi ca mai devreme sau mai tarziu, tot il vei primi de la cineva si te vei bucura oricum! Si asta e tot ce conteaza pentru mine!

O perspectiva

Uneori simt ca pierd ceva, poate pe mine, pe cineva, un mod de a fi, o oportunitate, o sansa unica, un vis, o speranta. Nu imi dau seama exact despre ce e vorba acum. Alta data, totul pare in ordine, pe traiectoria potrivita si ma bucur pur si simplu. Stiu ca totul e legat de perspectiva pe care o abordam, dar ce poti face cand linistea si lamuririle pe care le astepti intarzie sa se arate? Intr-un fel, nu mai astept nimic, doar cateva ganduri se inghesuie sa imi arate ca e ceva de asteptat cand nu mai e asa. Si totusi, un sentiment confuz persista. Sa fie o bucata din trecut sau o decizie legata de prezent? Nici eu nu stiu daca merita sa ma intreb in continuare. 

Inca mi-e putin greu sa traiesc fara planuri exacte si raspunsuri categorice, dar asta am ales si in privinta asta simt ca e bine. Si uite, zilele continua, timpul acopera si schimba, ofera mereu ceva nou, o speranta, o trezire, inca o sansa si mereu, pe noi insine. Cum? De ce? Cand? Unde? Cu ce scop? Chiar vreau sa stiu sau vreau sa fiu si atat? Poate amandoua acum.

Am terminat

Trecand la momentul de acum, nu pot sa spun decat ca m-am linistit… Am mai trecut peste ceva important, s-a terminat bacul si nu credeam ca ma va consuma atat de mult. Nici dupa ce am terminat probele nu m-am putut odihni si sincer, nu recomand atat de mult stres. Bine, eu nu pot fara stres in asemenea situatii, dar acum mi-am dat seama ca nu merita. Voi vedea cu urmatoarea ocazie daca am invatat ceva din punctul acesta de vedere.

Hmm… la ce ma gandesc acum? Prefer sa las gandurile deoparte, sa dorm mult si bine, sa ma bucur de vreme frumoasa la tara si de putin timp cu mine, fiind inconjurata de o stare de bine. Stiu ca va fi bine de acum incolo (si stiu ca tot repet ‘binele’ asta) si promit ca voi incerca sa nu imi mai fac atatea griji si atatea planuri… Las totul sa vina de la sine fara sa mai incerc sa controlez totul. Si poate voi fi surprinsa

(nu-mi vine sa cred! am terminat!!!! si ma simt ‘eu’!)

Sailing

Anul trecut…

Anul trecut pe vremea asta… Ma pregateam sa plec in Olanda, in cea mai mare provocare de pana atunci. Numai eu stiu cate emotii am avut, dar si cat de mult mi-am dorit sa ajung acolo, exact cum am ajuns. A trecut ceva timp de atunci si totusi, parca a fost ieri… Mi-am demonstrat ca orice imi doresc e posibil si ca pot reusi! Inca ma gandesc uneori cum s-au potrivit toate, cum a aparut oportunitatea, cum m-am decis sa merg, cum a aparut sprijinul, cum au aparut oamenii si cum am devenit eu. Nu mi-as fi inchipuit nicicand ca voi ajunge in locurile in care am ajuns si ca voi realiza tot ce imi propun.

Am avut temeri si poate retineri, dar mi-am dorit atat de mult si am stiut ca acela era pasul pe care l-am stabilit. Ma uit cu drag la poze si mi se face putin dor… eram oarecum altfel si probabil daca m-as putea intalni cu mine, cea de atunci, nu m-as recunoaste imediat. Dar e bine unde sunt acum Datorita acelor momente si a ceea ce a urmat, o vara pentru mine, reusesc astazi sa privesc in jur si sa vad oamenii minunati care ma inconjoara si sa spun un ‘multumesc’ pentru absolut tot!

Acea perioada ramane aproape de mine pentru ca m-a format si m-a indrumat. Totusi, se apropie o noua vacanta… de data asta nu mai am planuri atat de bine puse la punct, desi poate voi pleca in curand din nou (nu se stie ). Am trecut de la a trai experiente decisive, la a trai pur si simplu, de la a cauta locuri noi, la a privi cu ochi noi ce se afla deja aici. Probabil aceasta e cea mai importanta lectie: am invatat sa redescopar! Si din aceasta perspectiva, privesc vara aceasta… inca imi doresc si visez, dar am rabdare. Cine ar fi crezut? Eu, rabdare? Uite ca se poate!