Usi intredeschise

Nu cred in usi intredeschise. Odata ce ai hotarat ca un anumit capitol s-a incheiat si ai ales mai mult, te-ai decis ca e timpul pentru altceva, ai spus ‘nu’ trecutului care inca te imbie cu imagini care nu vor mai deveni parte din prezent, usa s-a inchis. Dincolo de ea, raman amintiri frumoase care poate te vor insufleti putin intr-o zi de iarna, dar care nu mai sunt vii si stii asta.

Nu are rost sa tii usa intredeschisa si sa gandesti ca poate te vei intoarce candva sau ca va aparea de acolo ceva/cineva care sa te salveze. O astfel de usa te va tine pe loc si te va intrista de fiecare data cand iti vei aminti. Si totusi, cum sa o inchizi cand te-ai schimbat atat de mult datorita acelei etape? Cum stii ca aceasta e decizia pe care o simti cand nu esti sigur de nimic? Si daca ai lasa-o deschisa si nu ar aparea nimic, daca ai pierde alte clipe doar pentru ca privesti catre o usa despre care nu mai stii nimic? Ai vrea un semn, dar oare nu il vei interpreta doar cum iti convine?

Si atunci ce faci? Din moment ce te intrebi asta, poate ar fi momentul sa mai reflectezi asupra situatiei; sau poate e doar teama de a inchide ‘ce a fost’ si a infrunta necunoscutul de acum. Daca ar fi fost o usa care sa merite si sa te ghideze in continuare, poate nu s-ar fi inchis cate putin de la sine si ar fi stralucit mai mult cand ai avut nevoie. Nu a depins de tine, dar acum, cand a ramas intredeschisa, tu hotarasti… o lasi asa sau o inchizi. Si poate de fapt, usa  nici nu exista.

Fragment de fericire

In timp ce fericirea se transforma si capata noi nuante, devine mai mult si ma schimba, fragmentul acesta ramane acelasi… Mi-e drag locul despre care am scris parca si alta data. Simt ca orice as spune, ar fi de prisos pentru ca nu pot descrie un sentiment ce zambeste si e altfel de la un anotimp la altul, pastrand totusi aceeasi liniste si regasire de sine. De fiecare data cand ma deconectez de agitatia din oras, de griji, planuri si ganduri, imi vine greu sa revin apoi la ritmul acesta in care ma invarteam fara sa imi dau seama. Cel mai mult ma tem ca voi uita sa aud linistea si sa recunosc simplitatea pana vara viitoare si nici macar nu imi voi da seama. Uneori, nu stim ce cautam, alteori ni se pare ca intrezarim fericirea, dar poate ea este pur si simplu alcatuita din fragmente, din bucatele care inseamna mai mult decat o clipa, mai mult decat ‘acum’, mai mult decat o vara, o persoana, un cadou, un loc. Ea este o farama din noi, un fragment pe care il recunoastem pentru ca ne oglindeste perfectiunea. Si nu e nevoie decat sa ne oprim din cand in cand din toata aceasta agitatie si sa (ne) ascultam… am putea fi surprinsi!