E timp pentru toamna

Se vede ca a venit toamna… sau cel putin, eu o vad cum imi rascoleste gandurile ca de fiecare data. E o melancolie in aer care revine mereu… poate asa a fost sa fie dintotdeauna!

Si iata-ma aici… unde? La sfarsitul unui septembrie ciudat, altfel decat mi-as fi inchipuit vreodata. Nu inseamna ca imi pare rau, doar ca e altfel, la fel ca mine, nehotarat. Si inca o data, un gand ma indeamna sa accept, sa nu ma mai zbat fara sa stiu unde ajung… sa ma opresc, sa privesc, sa ma bucur de ce am si sa incep de aici.

Fiecare experienta ne schimba, fiecare septembrie ma gaseste altfel. De intors in trecut, nu ne putem intoarce. Sa visam la ce va fi ne poate tine de cald putin, dar acum e timpul pentru frunzele ce cad si pentru gandurile ce se pregatesc sa se astearna intr-un suflet calator. E timp pentru toamna.

Si eu, sunt tot aici…

Inteles ascuns

Simt ca alerg… parca ma grabesc pentru ca sunt atatea de facut. Dar ce altceva sa fii ales? Chiar daca acum ceva timp am vrut altceva, ‘s-a intamplat’ ca acel ceva sa nu fie probabil ce aveam nevoie. Sau poate nu e nevoie sa renunt la tot pentru ceea ce imi doream… Cert e ca acum, sunt aici si desi pare ca ‘nu am timp’, timpul e cu mine si ma opresc mai des. De ce? Sa ma linistesc, sa admir, sa ma bucur, sa fac ce imi place, sa descopar, sa fiu cu ceilalti. Poate tocmai de asta aveam nevoie pentru a ajunge unde speram odata: la traire fara intrebari! E simplu, dar si complicat. Uneori, nu trebuie sa ma gandesc prea mult pentru ca astfel, nu las lucrurile, oamenii, situatiile sa fie. Din dorinta de a controla si a stii mereu, ocolesc exact raspunsurile pe care le caut si astept.

Simt ca sunt pe fuga, dar sunt mai constienta de ceea ce ma inconjoara decat atunci cand mergeam incet de tot. Incerc sa regasesc vocea gandurilor mele, sa stiu ca sunt eu, dar pana atunci, raman aceste randuri scrise in graba si o intrebare: oare voi mai avea timp? Si raspunsul, la fel ca si intelesul intrebarii, il pot stii doar eu…

mai stii?

Stii cum e sa se schimbe totul in jurul tau si sa nu iti fie teama? Cum e sa apara cineva neasteptat care sa te faca sa razi? Cum e sa te simti parca pentru prima data, regasit? Cum e sa percepi lumea altfel, in liniste si zambind mereu fara motiv? Cum e sa gasesti ceea ce nici nu stiai ca de fapt cautai? Cum e sa fii un sentiment, chiar daca nu are finalitate? Cum e sa dai tot ce ai mai bun si sa te simti tu, intreg, chiar si cand lasi lacrimile sa te intristeze? Cum cuvintele si trairile vin fara sa stii de unde si explicatiile nu sunt necesare? Eu… nu mai stiu. Am uitat. Acum, m-am ratacit din nou si parca nici nu am plecat de aici… desi s-au intamplat atatea. A trecut timpul si nu pot trage la infinit de o emotie ce nu mai are baza. Si nu vreau sfaturi, idei, raspunsurile altora. Nici eu nu stiu ce mai vreau, aici e pustiu. Merg in continuare, numai ca nu cum am fost si nu eu pe deplin. De aceea, ma opresc des si nu imi dau seama ce imi lipseste. Pana imi amintesc… si atunci prefer sa merg din nou pentru ca nu am ce face altceva. Poate ceva se va schimba din nou, orice, oricat de mic si voi fi eu inca o data. Pentru prima data in ultimul an, nu stiu!

Multumesc :)

Azi am primit cadou o particica din Lume Buna, mai exact acest tablou care ma va insoti in perioada care urmeaza Sper sa pot aduce si eu in Lume Buna, o parte frumoasa din ceea ce sunt! De fapt, imi propun acest lucru

Multumeeesc ca ma sustineti si ca aveti incredere in mine si multumesc Mihail pentru aceasta oportunitate care ‘s-a nimerit’ la momentul potrivit! 

Drumurile incep cu un pas si se continua cu alti pasi… cum pasim, depinde doar de noi