De ce parem atat de singuri? De ce uitam sa simtim si sa ne bucuram? De ce ne e dor? De ce nu ne mai dorim nimic si nu inaintam? De ce continuam sa pastram gandurile pentru noi? De ce nu avem nimic? De ce totul pare fara sens? De ce nici tristetea nu mai are puterea de a fi? De ce nu exista o emotie care sa ne faca sa spunem : “ce bine ca traiesc!” ? De ce ratacim? De ce spunem “nu” cu indarjire si refuzam fara a ne acorda o sansa? De ce nu gasim o motivatie? De ce totul pare pustiu? De ce nu mai e loc sa ne prostim? De ce credem ca am crescut? De ce am uitat? De ce nu apreciem ce avem? De ce pierdem timpul? De ce alergam? De ce asteptam? De ce nu iubim? De ce nu riscam chiar daca stim ca e posibil sa suferim?
Oare “de ce”-urile au vreun raspuns? Sau vreun sens? Intrebam ca sa aflam raspunsuri sau sa ne ocupam timpul? Nu-i asa ca sunt cam multe intrebari laolalta? M-am mai intrebat toate astea si mai demult? Probabil. Prefer semnele de intrebare pentru ca ma indeamna sa privesc inca putin… Dar poate voi renunta la ele cat de curand, fie ca voi gasi raspunsuri, fie ca voi vrea altceva, fie ca ma voi plictisi. Am mai fost vreodata pe aici?
-ro_blue.png)
Si eu mi-am pus aceste intrebari in repetate randuri. La unele inca nu am raspuns. ACUM ma bucur de tot ce am trait, ce traiesc, ca traiesc! Ma bucur ca trec printr-o perioada in care descopar noi lucruri la cei din jur, si in special la mine
Irina, bucura-te de fiecare clipa, indiferent ca e una frumoasa sau una care iti aduce o provocare, fiindca acea clipa nu se va mai repeta >:D<
multumesc Carmen >:D< asa este si daca ma gandesc ca nici o clipa nu se va mai repeta, simt o responsabilitate si mai mare de a ma bucura acum!