Mi-am amintit ca am uitat. Si stiam ca voi uita, dar nu m-am opus prea mult. Timpul alearga grabit ca de obicei in emotii.
In jurul meu se creioneaza tablouri de fericire, de descoperire, de frunze, de schimbare, de dorinte, de inceput. Nu le-am observat nici ieri, nici azi. Nu stiu cum mai arata tabloul meu si ce scop are. Credeam ca l-am lasat deoparte, dar m-am inselat. Pictez oare cu ochii inchisi? Nu, atunci as asculta ce simt. Pictez la intamplare? Nu sunt sigura… pictez cu ochii mult prea deschisi, uitandu-ma nicaieri, acesta e adevarul. Si nici macar nu privesc, nu incerc sa vad ceva, sa dau un sens.
Poate nu e timpul… dar ce legatura are timpul? El nu e de partea noastra si nici impotriva. Nu ii pasa, nu incetineste si nici nu accelereaza doar pentru ca asa am vrea noi.
Si totusi, uneori e mai bine ca momentul nu dureaza o eternitate.
-ro_blue.png)
ti-ai regasit scrisul.
numai zambet, numai bine, numai picturi placute ochiului (unde ochiul este sinonim cu sufletul )
asa sa fie
decim vreau sa zic, ca primul lucru la care m-am gandit cand am citit titlul acestui post a fost, tabloul facut de mine si care sta agatat de peretele din camera mea … : )
pe curand.
probabil acela e si sufletul tau
sau o parte din el!