mai stii?

Stii cum e sa se schimbe totul in jurul tau si sa nu iti fie teama? Cum e sa apara cineva neasteptat care sa te faca sa razi? Cum e sa te simti parca pentru prima data, regasit? Cum e sa percepi lumea altfel, in liniste si zambind mereu fara motiv? Cum e sa gasesti ceea ce nici nu stiai ca de fapt cautai? Cum e sa fii un sentiment, chiar daca nu are finalitate? Cum e sa dai tot ce ai mai bun si sa te simti tu, intreg, chiar si cand lasi lacrimile sa te intristeze? Cum cuvintele si trairile vin fara sa stii de unde si explicatiile nu sunt necesare? Eu… nu mai stiu. Am uitat. Acum, m-am ratacit din nou si parca nici nu am plecat de aici… desi s-au intamplat atatea. A trecut timpul si nu pot trage la infinit de o emotie ce nu mai are baza. Si nu vreau sfaturi, idei, raspunsurile altora. Nici eu nu stiu ce mai vreau, aici e pustiu. Merg in continuare, numai ca nu cum am fost si nu eu pe deplin. De aceea, ma opresc des si nu imi dau seama ce imi lipseste. Pana imi amintesc… si atunci prefer sa merg din nou pentru ca nu am ce face altceva. Poate ceva se va schimba din nou, orice, oricat de mic si voi fi eu inca o data. Pentru prima data in ultimul an, nu stiu!

Multumesc :)

Azi am primit cadou o particica din Lume Buna, mai exact acest tablou care ma va insoti in perioada care urmeaza Sper sa pot aduce si eu in Lume Buna, o parte frumoasa din ceea ce sunt! De fapt, imi propun acest lucru

Multumeeesc ca ma sustineti si ca aveti incredere in mine si multumesc Mihail pentru aceasta oportunitate care ‘s-a nimerit’ la momentul potrivit! 

Drumurile incep cu un pas si se continua cu alti pasi… cum pasim, depinde doar de noi

Usi intredeschise

Nu cred in usi intredeschise. Odata ce ai hotarat ca un anumit capitol s-a incheiat si ai ales mai mult, te-ai decis ca e timpul pentru altceva, ai spus ‘nu’ trecutului care inca te imbie cu imagini care nu vor mai deveni parte din prezent, usa s-a inchis. Dincolo de ea, raman amintiri frumoase care poate te vor insufleti putin intr-o zi de iarna, dar care nu mai sunt vii si stii asta.

Nu are rost sa tii usa intredeschisa si sa gandesti ca poate te vei intoarce candva sau ca va aparea de acolo ceva/cineva care sa te salveze. O astfel de usa te va tine pe loc si te va intrista de fiecare data cand iti vei aminti. Si totusi, cum sa o inchizi cand te-ai schimbat atat de mult datorita acelei etape? Cum stii ca aceasta e decizia pe care o simti cand nu esti sigur de nimic? Si daca ai lasa-o deschisa si nu ar aparea nimic, daca ai pierde alte clipe doar pentru ca privesti catre o usa despre care nu mai stii nimic? Ai vrea un semn, dar oare nu il vei interpreta doar cum iti convine?

Si atunci ce faci? Din moment ce te intrebi asta, poate ar fi momentul sa mai reflectezi asupra situatiei; sau poate e doar teama de a inchide ‘ce a fost’ si a infrunta necunoscutul de acum. Daca ar fi fost o usa care sa merite si sa te ghideze in continuare, poate nu s-ar fi inchis cate putin de la sine si ar fi stralucit mai mult cand ai avut nevoie. Nu a depins de tine, dar acum, cand a ramas intredeschisa, tu hotarasti… o lasi asa sau o inchizi. Si poate de fapt, usa  nici nu exista.

Fragment de fericire

In timp ce fericirea se transforma si capata noi nuante, devine mai mult si ma schimba, fragmentul acesta ramane acelasi… Mi-e drag locul despre care am scris parca si alta data. Simt ca orice as spune, ar fi de prisos pentru ca nu pot descrie un sentiment ce zambeste si e altfel de la un anotimp la altul, pastrand totusi aceeasi liniste si regasire de sine. De fiecare data cand ma deconectez de agitatia din oras, de griji, planuri si ganduri, imi vine greu sa revin apoi la ritmul acesta in care ma invarteam fara sa imi dau seama. Cel mai mult ma tem ca voi uita sa aud linistea si sa recunosc simplitatea pana vara viitoare si nici macar nu imi voi da seama. Uneori, nu stim ce cautam, alteori ni se pare ca intrezarim fericirea, dar poate ea este pur si simplu alcatuita din fragmente, din bucatele care inseamna mai mult decat o clipa, mai mult decat ‘acum’, mai mult decat o vara, o persoana, un cadou, un loc. Ea este o farama din noi, un fragment pe care il recunoastem pentru ca ne oglindeste perfectiunea. Si nu e nevoie decat sa ne oprim din cand in cand din toata aceasta agitatie si sa (ne) ascultam… am putea fi surprinsi!

Gand ratacitor

Pentru ca nu voi mai fi cum am fost si pentru ca fiecare amanunt ne influenteaza in moduri neasteptate. Keep thinking it’s time to fly and why shouldn’t it be? Doar un gand ratacitor intr-o zi de vara!

Melancolie

Nu aflam imediat de ce totul se intampla asa cum se intampla, de ce acel lucru pe care ni l-am dorit a intarziat sa apara, de ce planul pe care ni l-am imaginat nu a fost respectat cu exactitate, de ce nu am vazut ce era evident. Sunt anumite aspecte pe care nu le putem controla iar oamenii vin in viata noastra, dar la un moment dat ei pleaca. Fie ca parasesc aceasta lume sau doar se indeparteaza de noi, fie ca are loc o despartire sau doar un soptit ‘pa’ care fara sa stim e ultimul, cei de langa noi isi iau ramas bun. Uneori nu avem sansa sa multumim asa cum am simtit pentru ca amanam momentul prea des, iar alteori, cuvintele nu ies intocmai cum ne-am dorit si suntem departe de a fi intelesi. In acest moment nu mai conteaza tot ce a fost sau nu a fost candva, pentru ca intr-un mod necunoscut, in spatele tuturor intamplarilor, s-a aflat un motiv intemeiat pentru noi. Doar astfel, am putut deveni mai puternici, ne-am putut hotari sa ne indeplinim dorintele si sa lasam la o parte asteptarile ‘celor cu experienta’; doar asa ne-am dat seama ca timpul pentru a incepe ceva este aceasta clipa, aceasta zi si ca e de ajuns sa facem primul pas pentru ca un nou drum sa fie construit; doar in acest fel, am inceput sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja in viata noastra inainte de a astepta mai mult. Cei din jurul nostru pot pleca atunci cand ne asteptam mai putin si se intampla ca uneori sa nu intelegem de ce si sa ne chinuim neincetat cu intrebari si ganduri nerostite.

Dar toate trec, asa cum au trecut mereu si in urma lor ramane o raza care se regaseste in ultima privire aruncata de un soare obosit dupa o lunga zi de vara, cand aerul pare incremenit si cand crezi ca acea clipa e tot ce a existat vreodata…

Cum?

Cum se face ca uitam atat de usor lucrurile simple care ne fac fericiti? Cum se face ca preferam sa ne adancim in tristete cand in jurul nostru exista atata viata, oameni frumosi si zambete pentru noi? Cum de transformam nimicurile in clipe care ne consuma energia si ne consuma pe noi? Cum de privim in jos fara a tinde spre cer, spre visuri si fara a simti ceea ce este aici-acum, pentru noi? Si cum de facem asta uneori in mod constient, stiind de existenta fericirii, dar alegand sa nu ne bucuram de ea? Vom rascumpara ceva daca suntem tristi? Vom schimba ceva? Ne ajuta asta in vren fel? Nu depinde de mine cine esti si cum te comporti tu, de mine depinde ce aleg sa iti daruiesc, indiferent cine esti! Si daca vei primi zambetul meu, atunci voi zambi mai mult. Iar daca nu il vei vedea, ma voi gandi ca mai devreme sau mai tarziu, tot il vei primi de la cineva si te vei bucura oricum! Si asta e tot ce conteaza pentru mine!

O perspectiva

Uneori simt ca pierd ceva, poate pe mine, pe cineva, un mod de a fi, o oportunitate, o sansa unica, un vis, o speranta. Nu imi dau seama exact despre ce e vorba acum. Alta data, totul pare in ordine, pe traiectoria potrivita si ma bucur pur si simplu. Stiu ca totul e legat de perspectiva pe care o abordam, dar ce poti face cand linistea si lamuririle pe care le astepti intarzie sa se arate? Intr-un fel, nu mai astept nimic, doar cateva ganduri se inghesuie sa imi arate ca e ceva de asteptat cand nu mai e asa. Si totusi, un sentiment confuz persista. Sa fie o bucata din trecut sau o decizie legata de prezent? Nici eu nu stiu daca merita sa ma intreb in continuare. 

Inca mi-e putin greu sa traiesc fara planuri exacte si raspunsuri categorice, dar asta am ales si in privinta asta simt ca e bine. Si uite, zilele continua, timpul acopera si schimba, ofera mereu ceva nou, o speranta, o trezire, inca o sansa si mereu, pe noi insine. Cum? De ce? Cand? Unde? Cu ce scop? Chiar vreau sa stiu sau vreau sa fiu si atat? Poate amandoua acum.

Am terminat

Trecand la momentul de acum, nu pot sa spun decat ca m-am linistit… Am mai trecut peste ceva important, s-a terminat bacul si nu credeam ca ma va consuma atat de mult. Nici dupa ce am terminat probele nu m-am putut odihni si sincer, nu recomand atat de mult stres. Bine, eu nu pot fara stres in asemenea situatii, dar acum mi-am dat seama ca nu merita. Voi vedea cu urmatoarea ocazie daca am invatat ceva din punctul acesta de vedere.

Hmm… la ce ma gandesc acum? Prefer sa las gandurile deoparte, sa dorm mult si bine, sa ma bucur de vreme frumoasa la tara si de putin timp cu mine, fiind inconjurata de o stare de bine. Stiu ca va fi bine de acum incolo (si stiu ca tot repet ‘binele’ asta) si promit ca voi incerca sa nu imi mai fac atatea griji si atatea planuri… Las totul sa vina de la sine fara sa mai incerc sa controlez totul. Si poate voi fi surprinsa

(nu-mi vine sa cred! am terminat!!!! si ma simt ‘eu’!)

Sailing